Ministerul Educaţiei Naţionale

 
Ordin nr. 5211/2013

din 08/10/2013
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 636 din 15/10/2013

Ordinul nr. 5211/2013 pentru aprobarea Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2013-2014


 

    În baza prevederilor art. 149 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
    în conformitate cu prevederile Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare,
    în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;

    ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

   Art. 1. - Se aprobă Calendarul activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 19 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, sesiunea 2013-2014, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
   Art. 2. - Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională din Ministerul Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
   Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   

p. Ministrul educaţiei naţionale,
Tudor Prisecaru,
secretar de stat

    Bucureşti, 8 octombrie 2013.
    Nr. 5.211.

   
ANEXĂ
 

   
CALENDARUL
activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2013-2014

   I. În vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, sesiunea 2013-2014, dosarele cu documentele justificative ale cadrelor didactice pentru care se aplică acest sistem de echivalare se depun la inspectoratele şcolare.
    Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane verifică îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de echivalare prevăzute la art. 3 din Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, pentru categoriile de cadre didactice prevăzute la art. 1 din aceeaşi metodologie, întocmeşte situaţia centralizată, pe specializări, a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea, formulează observaţii cu privire la dosarele verificate.
   II. În vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, sesiunea 2013-2014, ordinea derulării activităţilor este următoarea:
   1. Depunerea şi înregistrarea la inspectoratul şcolar a dosarelor cuprinzând documentele justificative în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă; verificarea îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute la art. 3 din Metodologia aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare
    Perioada: 21 octombrie-20 noiembrie 2013
   2. Afişarea listei cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc/nu îndeplinesc condiţiile de echivalare pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă
    Termen: 27 noiembrie 2013
   3. Transmiterea la Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională a situaţiei statistice pe specializări a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă
    Termen: 27 noiembrie 2013
   4. Completarea dosarelor cadrelor didactice care nu au dosarele complete cu documentele necesare în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă
    Perioada: 28 noiembrie-13 decembrie 2013
   5. Transmiterea la Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională a situaţiei statistice finale, pe specializări, a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă şi care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de Metodologia aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, în vederea echivalării
    Termen: 20 decembrie 2013
   6. Transmiterea dosarelor complete, însoţite de observaţiile inspectorului şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane, pe specializări, către instituţiile de învăţământ superior stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru evaluare, echivalare şi eliberarea atestatelor de echivalare
    Perioada: 20-31 ianuarie 2014
   7. Evaluarea dosarelor la nivelul structurilor universitare care asigură formarea iniţială şi continuă a personalului didactic
    Perioada: 3 februarie-30 mai 2014
   8. Eliberarea atestatelor de echivalare valabile pentru ocuparea de funcţii didactice în învăţământul preşcolar şi preuniversitar obligatoriu
    Până la 1 septembrie 2014