Category: Noutăţi

FSLI catre Avocatul Poporului

FSLI a sesizat Curtea Constitutionala a Romaniei asupra neconstitutionalitatii unor prevederi ale OUG nr.114/2009 privind unele masuri financiare bugetare. Acestea incalca prevederile art.1 alin.(5), art.102 alin.(1) si (2), art.41, art.47, art.53 alin.(1), art.115 alin.(6) si art.141 din Constitutia Romaniei. Secretar executiv, Mihaela Caterinici



Comunicat FSLI pe legea salarizării din 05 nov.

F.S.L.I. solicită preşedintelui să nu promulge cele două legi, ameninţând cu reluarea protestelor.   Sindicatele solicită preşedintelui să nu promulge cele două legi, ameninţând cu reluarea protestelor „Noi îi solicităm preşedintelui să nu promulge aceste legi, care sunt discriminatorii. Legea salarizării, în forma actuală, încalcă principiile stabilite iniţial cu partenerii sociali, nu motivează bugetarii, în…



Comunicat F.S.L.I.despre greva şi notarea elevilor

Ce mai facem în legătură cu greva din noiembrie şi notarea elevilor în acest semestru? Găsiţi răspunsul deschizând documentul: comunicat FSLI 29.10.2009



Răspuns M.E.C.I. la adresa S.L.I.Maramureş



Acordarea distincţiilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar- nota MECI

Nota MECI 46573/ 21.10.2009 adresată inspectoratelor şcolare în fişierul : ACORDAREA DISTINCTIILOR



Hotărârile Consiliului Director

În vederea asigurării transparenţei şi a unei informări cât mai complete a sindicaliştilor asupra activităţii conducerii judeţene a sindicatului din învăţământ, în şedinţa Biroului Operativ al S.L.S.I.P. Constanţa din 15.10.2009 s-a luat decizia publicării hotărârilor Consiliului Director pe site-ul nostru, începând de la data luării deciziei. Secretar executiv, Mihaela Caterinici



Model de tabel pentru greva din 05.10.2009

Pentru Conferinţa Judeţeană din 29.09.2009, orele 11.00, de la Casa de cultură  a sindicatelor Constanţa, rugăm liderii grupelor sindicale să aducă tabelele completate. Modelul de tabel îl găsiţi deschizând TABEL GREVA 05.10 Secr.executiv S.L.S.I.P., Mihaela Caterinici



Ordonanţă de Urgenţă nr.97/2009 pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995

Bacalaureat 2010



Ne schimbăm pentru tine

sinv.ro se află în proces de adoptare a structurii wordpress, care va permite o comunicare mai eficientă între noi şi membrii de sindicat