Statut

[descărcaţi Statutul în format Word]

STATUTUL

SINDICATULUI LIBER AL SALARIAŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR CONSTANŢA

cuprinzând modificările şi completările aprobate de Adunarea Generală a Liderilor

din data de 29 martie 2008

Capitolul I – DISPOZIŢII GENERALE

ART. 1

Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa (S. L. S. I. P.) este organizaţia profesională ce reuneşte, pe baza liberului consimţământ, salariaţii din învăţământul preuniversitar  din  judeţul Constanţa.

ART. 2

Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa este o organizaţie fără caracter politic, independentă faţă de organele de stat, partidele politice, patronat  sau alte organizaţii.

ART. 3

Sediul S. L. S. I. P. se află în Municipiul Constanţa, strada Ştefan cel Mare nr. 13.

ART. 4

S. L. S. I. P. are personalitate juridică  şi s-a constituit în acord cu legislaţia în vigoare, fiind succesorul de drept al Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Constanţa, transformată ulterior în Sindicatul Învăţătorilor, conform Sentinţei civile nr. 18120/10.12.2001, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14574/2001.

ART. 5

(1) S. L. S. I. P. poate încheia alianţe şi se poate afilia cu alte organisme sindicale la nivel judeţean, naţional sau internaţional.

(2) S. L. S. I. P. este organizat şi funcţionează după următoarele principii:

– independenţa politică, administrativă şi organizatorică;

– interzicerea cumulului de funcţii sindicale cu funcţii în conducerea unor partide politice sau cu alte funcţii de natură să afecteze activitatea sau independenţa organizaţiei sindicale;

– solidaritatea membrilor de sindicat.

(3) S. L. S. I. P. este organizaţia afiliată la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, recunoscând şi respectând statutul acesteia, dar care funcţionează pe principiul independenţei asigurate de propriul statut.

Capitolul II  –  SCOPUL SINDICATULUI  LIBER AL SALARIAŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR CONSTANŢA

ART. 6

Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa are drept scop:

a) apărarea şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor săi, precum şi a drepturilor acestora prevăzute de legislaţia muncii,  reglementările specifice şi contractele colective de muncă;

b) refacerea, îmbunătăţirea şi întărirea, în fapt, a statutului social, economic şi moral al salariaţilor din învăţământul preuniversitar.

Capitolul III  – MODALITĂŢI DE ACŢIUNE

ART. 7

Pentru îndeplinirea scopului şi obiectivelor sale, S. L. S. I. P. întreprinde următoarele:

a) acţionează pentru obţinerea unor condiţii de muncă şi viaţă ale membrilor săi, compatibile cu standardele internaţionale;

b) acţionează pentru garantarea de către patronat şi administraţia publică locală a mijloacelor necesare reformării şi dezvoltării sistemului de învăţământ;

c) urmăreşte şi sprijină activitatea legislativă referitoare la îmbunătăţirea raporturilor de muncă;

d) negociază şi încheie contractul colectiv de muncă unic la nivel judeţean pentru învăţământ, urmărind respectarea clauzelor acestuia;

e) militează şi acţionează pentru înlăturarea oricăror forme de abuz asupra membrilor săi şi pentru repunerea în drepturi a celor nedreptăţiţi;

f) recurge la mitinguri, demonstraţii şi la alte forme de protest permise de lege;

g) organizează perfecţionarea sindicală şi sprijină perfecţionarea profesională;

h) organizează activităţi şi prestează servicii de  formare profesională a adulţilor, conform legii.

ART. 8

(1)  S. L. S. I. P.  se implică în rezolvarea  eventualelor conflicte de muncă prin toate mijloacele permise de lege ( concilierea, medierea, arbitrajul, greva etc).

(2) S. L. S. I. P. îşi rezervă dreptul de a se adresa  justiţiei ori de câte ori consideră că sunt încălcate drepturile membrilor săi, decurgând din legi sau din alte acte normative, precum şi din contractele colective de muncă.

Capitolul IV  – DOBÂNDIREA ŞI ÎNCETAREA CALITĂŢII DE MEMBRU

AL S. L. S. I. P.

ART. 9

(1)Poate fi membru al S. L. S. I. P. orice salariat din învăţământul preuniversitar  al Judeţului Constanţa, fără deosebire de sex, naţionalitate, religie sau convingeri politice.

(2) Calitatea de membru al S. L. S. I. P. se obţine în urma unei cereri scrise adresate conducerii grupei sindicale din unitatea sau instituţia de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea solicitantul.

(3) În cazul în care într-o unitate de învăţământ nu există grupă sindicală, cererea se adresează conducerii celei mai apropiate grupe sindicale din zonă sau Biroului Operativ.

(4) Nu pot fi membri ai S. L. S. I. P. persoanele care îndeplinesc funcţiile de inspector şcolar, precum şi orice alte persoane care reprezintă, într-un fel sau altul, interesele angajatorului  (patronatului).

ART. 10

(1) Calitatea de membru al S. L. S. I. P. încetează în următoarele situaţii:

a) prin cerere scrisă adresată conducerii grupei sindicale, cu cel puţin 15 zile înainte de întocmirea statelor de plată pe baza cărora se realizează reţinerea cotizaţiei.

b) prin neplata cotizaţiei timp de trei luni consecutiv;

c) prin excludere

d)în momentul apariţiei uneia dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de             art. 9 alin. 4.

(2) Persoanelor cărora le încetează calitatea de membru al S. L. S. I. P. nu li se restituie sumele depuse drept cotizaţie.

(3) Excluderea unui membru al S. L. S. I. P. se face de către Consiliul Director, cu majoritate de voturi, în cazul în care se dovedeşte că cel în cauză a încălcat prezentul statut, a acţionat împotriva intereselor generale ale salariaţilor din învăţământul preuniversitar de stat sau a adus prejudicii Sindicatului.

(4) Procedura privind excluderea unui membu va fi stabilită prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al S. L. S. I. P.

Capitolul V  – ORGANIZAREA ŞI ORGANELE DE CONDUCERE ALE  S. L. S. I. P.

ART. 11

(1) În structura de ansamblu a S. L. S. I. P., unitatea de bază este grupa sindicală, organizată la nivelul unităţilor sau instituţiilor de învăţământ.

(2) O grupă sindicală se poate constitui şi la nivelul mai multor unităţi de învăţământ, în situaţiile în care, în anumite zone ale Judeţului Constanţa, numărul salariaţilor pe unitatea de învăţământ este foarte mic.

(3) Grupa sindicală îşi desemnează reprezentanţii în comisia paritară de la nivelul unităţii/instituţiei de învăţământ.

ART. 12

(1) Structura grupei sindicale cuprinde:

a) Adunarea generală a grupei sindicale, formată din totalitatea membrilor grupei sindicale;

b) Biroul operativ al grupei sindicale;

c) Liderul grupei sindicale;

(2) Biroul operativ al grupei sindicale este format din liderul grupei sindicale şi doi membri, aleşi de către Adunarea generală a grupei sindicale, prin vot secret.

(3) Persoana care  a fost aleasă în Biroul operativ al grupei sindicale cu cel mai mare număr de voturi devine liderul grupei sindicale. Acesta face parte de drept din rândul reprezentanţilor desemnaţi de grupa sindicală în cadrul comisiei paritare de la nivelul unităţii/instituţiei de învăţământ.

(4) Biroul operativ al grupei sindicale duce la îndeplinire hotărârile Adunării generale a grupei sindicale şi realizează conducerea operativă a grupei sindicale.

(5) Biroul operativ al grupei sindicale este prezidat de liderul grupei sindicale.

(6) Liderul grupei sindicale reprezintă grupa sindicală în relaţiile cu organele de conducere ale S. L. S. I. P., precum şi în relaţiile cu organele de conducere ale unităţi şcolare.

(7) Activitatea grupei sindicale este coordonată de către organele de conducere ale          S. L. S. I. P.

ART. 13

Organele de conducere ale Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa sunt:

a) Conferinţa Judeţeană a Liderilor

b) Consiliul Director

c) Biroul Operativ

ART. 14

(1)  Conferinţa Judeţeană a Liderilor este organul suprem de conducere al                  S. L. S. I. P., reunind  liderii  tuturor  grupelor sindicale.

(2)  Conferinţa Judeţeană a Liderilor este statutar constituită în prezenţa a  2/3  din numărul total al liderilor grupelor sindicale.

(3)  Conferinţa Judeţeană a Liderilor adoptă hotărâri cu votul a cel puţin jumătate plus unul din numărul celor prezenţi.

(4) Conferinţa Judeţeană a Liderilor  se întruneşte de trei ori pe an, în sesiuni ordinare şi, ori de câte ori este nevoie, în sesiuni extraordinare. Prima  Conferinţă Judeţeană a Liderilor  este convocată şi se desfăşoară până la sfârşitul lunii februarie.

(5) Conferinţa Judeţeană a Liderilor  este convocată de către  Consiliul Director sau la propunerea a cel puţin 1/3 din numărul liderilor grupelor sindicale.

(6) O dată la 5 ani,  Conferinţa Judeţeană a Liderilor se întruneşte în vederea alegerilor.

(7) La Conferinţa Judeţeană a Liderilor  pot participa şi persoane care nu au calitatea de lider al grupei sindicale, având statut de “observator/invitat” fără drept de vot.

ART. 15

Conferinţa Judeţeană a Liderilor   are următoarele atribuţii:

a) alege, o dată la cinci ani, prin vot secret, preşedintele, cei 3 (trei) vicepreşedinţi, secretarul executiv, ceilalţi 20 de membri ai  Consiliului Director şi Comisia de cenzori;

b) analizează activitatea Consiliului Director şi a Comisiei de cenzori şi stabileşte principalele obiective ale S. L. S. I. P.;

c) aprobă sau amendează propunerile înaintate de Consiliul Director cu privire la  modificarea  statutului S. L. S. I. P.;

d) hotărăşte declanşarea grevei;

e) stabileşte, anual, cuantumul cotizaţiei lunare;

f) aprobă alianţele sau afilierile la organisme sindicale judeţene, naţionale sau internaţionale.

ART. 16

(1) Consiliul Director se subordonează Conferinţei Judeţene a Liderilor şi duce la îndeplinire hotărârile acesteia.

(2) Consiliul Director asigură conducerea S. L. S. I. P. în perioada dintre sesiunile Conferinţei Judeţene a Liderilor.

(3) Consiliul Director este mandatat să ia toate deciziile ce se impun în vederea îndeplinirii scopurilor  S. L. S. I. P, cu excepţia celor care revin exclusiv Conferinţei Judeţene a Liderilor, conform art. 15.

(4) Consiliul Director  cuprinde 25 de membri, dintre care 5 formează Biroul Operativ.

(5) Consilierul juridic al S.L.S.I.P. participă de drept la şedinţele Consiliului Director şi cele ale Conferinţei Judeţene a Liderilor, fără a avea drept de vot.

(6) Consiliul Director se întruneşte în şedinţe, o dată pe lună şi, ori de câte ori este nevoie, la convocarea Biroului Operativ.

(7) Consiliul Director este statutar întrunit în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul membrilor.

(8) Consiliul Director adoptă hotărâri  cu votul a cel puţin jumătate plus unul din numărul total al membrilor săi.

(9) În vederea îndeplinirii scopurilor S. L. S. I. P., la nivelul Consiliului Director se constituie departamente.

(10) Numărul, denumirea şi atribuţiile departamentelor se stabilesc prin  hotărârea Consiliului Director.

(11) Consiliul Director hotărăşte angajarea definitivă a salariaţilor aflaţi în perioada de probă.

(12) Consiliul Director hotărăşte concedierea salariaţilor S.L.S.I.P., inclusiv concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute în prezentul alineat.

ART. 17

(1) Biroul Operativ se subordonează Consiliului Director şi duce la îndeplinire hotărârile acestuia.

(2) Biroul Operativ asigură conducerea operativă a S. L. S. I. P în perioada dintre şedinţele Consiliului Director şi reprezintă sindicatul în relaţiile cu  persoanele fizice sau juridice.

(3) Potrivit prezentului statut, exercitarea conducerii operative permite Biroului Operativ ca, în perioada dintre şedinţele Consiliului Director, să  întreprindă următoarele:

a) să înainteze petiţii, memorii, adrese şi cereri atunci când constată că drepturile membrilor S. L. S. I. P. au fost încălcate sau există posibilitatea de a fi încălcate de către patronat sau autorităţile publice;

b) să încheie acele acte juridice necesare evitării producerii unor pagube iminente pentru patrimoniul S. L. S. I. P.;

c) să aprobe cheltuielile necesare bunei funcţionări şi utilizări a aparaturii aflate în dotarea  S. L. S. I. P.;

d) să supravegheze şi să coordoneze activitatea angajaţilor S. L. S. I. P. şi să ia toate măsurile ce se impun în vederea asigurării unor condiţii corespunzătoare de muncă pentru aceştia;

e) să angajeze pentru perioada de probă salariaţii necesari bunei funcţionări a                  S. L. S. I. P., urmând ca aceştia să fie validaţi de Consiliul Director;

f) să negocieze contractele individuale de muncă ale salariaţilor S. L. S. I. P.;

g) să desemneze reprezentanţii sindicatului la acţiuni care necesită participarea imediată, de urgenţă.

(4) Orice alte acte juridice, care nu sunt de natura celor enumerate în aliniatul (3), pot fi încheiate de Biroul Operativ, în numele S. L. S. I. P. numai cu aprobarea prealabilă a Consiliului Director.

(5) Consiliul Director poate delega însă Biroului Operativ şi alte atribuţii pentru o perioadă determinată.

(6) Biroul Operativ se întruneşte săptămânal şi, ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui S. L. S. I. P. sau a majorităţii membrilor Biroului Operativ. Hotărârile Biroului Operativ sunt adoptate cu majoritate de voturi.

ART. 18

(1) Şedinţele Conferinţei Judeţeane a Liderilor, ale Consiliului Director şi cele ale Biroului Operativ sunt prezidate de către preşedinte sau unul dintre vicepreşedinţii S. L. S. I. P.

(2) Preşedintele S. L. S. I. P., vicepreşedinţii şi secretarul executiv reprezintă sindicatul, conform prezentului Statut.

(3) Preşedintele S. L. S. I. P. sau unul dintre vicepreşedinţi exercită conducerea operativă în perioada dintre şedinţele Biroului Operativ, în limitele prevăzute de art. 17 alin. 3 lit. a), b), c), d).

 

ART. 19

(1) Comisia de cenzori este independentă faţă de Consiliul Director şi Biroul Operativ.

(2) Comisia de Cenzori analizează şi verifică activitatea financiară a S. L. S. I. P. şi supraveghează gestionarea patrimoniului, întrunindu-se cel puţin trimestrial la sediul S.L.S.I.P.

(3) Comisia de cenzori întocmeşte anual un raport de analiză a situaţiei financiare a               S. L. S. I. P., pe care îl prezintă până la sfârşitul lunii februarie, în prima Conferinţă Judeţeană a Liderilor .

(4) Comisia de cenzori  este formată din trei membri aleşi de către  Conferinţa Judeţeană a Liderilor, conform legii.

ART. 20

Membrii organelor de conducere şi cei ai Comisiei de cenzori sunt îndemnizaţi din fondurile  S. L. S. I. P.

Capitolul VI – ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ALEGERILOR

ART. 21

La nivelul S. L. S. I. P., alegerile se organizează din cinci în cinci ani.

ART. 22

(1) Supravegherea alegerilor şi numărarea voturilor se face de către o comisie aleasă de   Conferinţa Judeţeană a Liderilor.

(2) Persoanele  care candidează pentru a fi alese nu pot face parte din comisia de supraveghere a alegerilor.

ART. 23

(1)  Consiliul Director al S. L. S. I. P. este ales de către  Conferinţa Judeţeană a Liderilor  prin vot secret.

(2) Sunt alese persoanele care întrunesc, în ordine, cel mai mare număr de voturi.

(3) Preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul executiv sunt aleşi, prin vot direct, liber şi secret de către Conferinţa Judeţeană a Liderilor statutar constituită. Pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar executiv sunt declaraţi aleşi din primul tur candidaţii care întrunesc, în ordine, cel mai mare număr de voturi, dar nu mai puţin de jumătate plus unul din voturile valabil exprimate. În situaţia în care niciunul dintre candidaţi nu întruneşte din primul tur cel puţin jumătate plus unu din voturile valabil exprimate, se organizează al doilea tur al alegerilor, în aceeaşi zi. Sunt declaraţi aleşi  în al doilea tur candidaţii care întrunesc, în ordine, cel mai mare număr de voturi.

(4)Preşedintele S. L. S. I. P., vicepreşedinţii S. L. S. I. P. şi secretarul executiv al S. L. S. I. P. formează Biroul Operativ.

(5) Consiliul Director, preşedintele, vicepreşedinţii, secretarul executiv şi Comisia de cenzori sunt aleşi pentru un mandat de cinci ani.

ART. 24

(1) Revocarea preşedintelui, vicepreşedinţilor, secretarului executiv sau a unui membru al  Consiliului Director se face de către Conferinţa Judeţeană a Liderilor, statutar constituită, prin vot secret, cu cel puţin jumătate plus unu din voturile  valabil exprimate.

(2) Completarea locurilor rămase vacante în urma revocării, demisiei, incompatibilităţii, încetării calităţii de salariat în învăţământul preuniversitar pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar executiv se face prin vot secret de către  Conferinţa Judeţeană a Liderilor.

(3)Completarea locurilor rămase vacante în urma revocării, demisiei, incompatibilităţii, încetării calităţii de salariat în învăţământul preuniversitar pentru funcţia de membru al  Consiliului Director se face cu persoanele care au obţinut cel mai mare număr de voturi, în ordine descrescătoare, la ultimele alegeri.

(4) Se consideră revocate de drept din funcţie persoanele cărora, pe parcursul mandatului, le încetează calitatea de salariat în învăţământul preuniversitar. Data revocării este data încetării calităţii de salariat.

ART. 25

Nu pot fi alese în organele de conducere ale S. L. S. I. P.:

a) persoanele care deţin funcţii de conducere în partide sau organizaţii politice;

b) persoanele cu funcţii de conducere în cadrul autorităţilor publice, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni.

Capitolul VII – DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE  MEMBRILOR S. L. S. I. P.

ART. 26

Membrii S. L. S. I. P. au următoarele drepturi:

a) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale S. L. S. I. P.;

b) să participe la dezbaterea problemelor sindicale în cadrul grupei sindicale;

c) să  adreseze  cereri sau propuneri organelor de conducere ale        S. L. S. I. P.

d) să ceară sprijinul organelor de conducere ale S. L. S. I. P. atunci când drepturile lor au fost încălcate de către patronat sau autorităţile publice;

e) să aibă acces la orice informaţie cu privire la activitatea sindicală;

f) să primească, din fondurile S. L. S. I. P., ajutoare financiare, în caz de maternitate, boală sau deces;

g) să beneficieze de alte facilităţi financiare, pe care S. L. S. I. P. le acordă, în limita fondurilor existente şi pe baza criteriilor stabilite de Consiliul Director;

h) să folosească baza materială a S. L. S. I. P. pentru petrecerea timpului liber împreună cu familia;

i) să fie recompensaţi moral şi material pentru contribuţii deosebite aduse la întărirea şi creşterea prestigiului S. L. S. I. P;

j) să beneficieze de consultanţă juridică gratuită în domeniul legislaţiei muncii.

ART. 27

Membrii S. L. S. I. P. au următoarele obligaţii:

a) să respecte prevederile prezentului Statut;

b) să achite, lunar, cotizaţia;

c) să ducă la îndeplinire hotărârile Conferinţei Judeţene a Liderilor şi să răspundă în faţa acesteia;

d) să acţioneze pentru întărirea unităţii sindicale şi să participe la toate acţiunile organizate de         S. L. S. I. P.;

e) să participe la dezvoltarea învăţământului preuniversitar din judeţul Constanţa;

Capitolul VIII – MIJLOACELE MATERIALE  ŞI FINANCIARE  ALE  S. L. S. I. P.

ART. 28

(1) S. L. S. I. P. are buget propriu de venituri şi cheltuieli.

(2) Veniturile S. L. S. I. P. provin din:

a) cotizaţii;

b)donaţii şi sponsorizări;

c) moşteniri;

d)dobânzi bancare sau sume rezultate din organizarea unor cursuri,  simpozioane, reuniuni etc.;

e) orice alte surse permise de lege.

(3) Bunurile mobile şi imobile dobândite de S. L. S. I. P. vor fi înregistrate conform prevederilor legale.

(4) Cotizaţia lunară datorată de membrii S. L. S. I. P.  este de 1% din venitul brut. Cotizaţia este încasată lunar, prin evidenţierea pe statul de plată, de către persoanele care au sarcini de serviciu privind plata salariilor, fiind virată în contul S. L. S. I. P., conform contractului colectiv de muncă şi protocolului încheiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Capitolul IX – DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

ART. 29

Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa are însemne proprii, ştampilă  şi siglă.

ART. 30

S. L. S. I. P. sprijină şi foloseşte casele de cultură ale sindicatelor, conform legii.

ART. 31

(1) Dizolvarea S. L. S. I. P. poate avea loc numai prin hotărârea Conferinţei Judeţene a Liderilor cu 2/3 din voturi.

(2) În cazul hotărârii de dizolvare,  Conferinţa Judeţeană a Liderilor decide şi cu privire la destinaţia patrimoniului S. L. S. I. P.

(3) Bunurile date în folosinţă de către stat vor fi restituite acestuia.

ART. 32

Prevederile prezentului Statut se completează cu prevederile altor dispoziţii legale în vigoare, precum şi cu prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al  S.L.S.I.P. şi cele ale Regulamentului Intern.